La steaua care a apus
e-o cale asa de scurta,
doar un crimpei si ei s-au dus
in bezna rece, crunta.
In urma lor un fir frumos
se plimba printre stele.
Sunt amitiri ce m-au intors
cu gindul catre ele.
Din leagan am pornit cu toti
si-n el mereu se cerne
si ieri, si azi, nepoti dupa nepoti,
genealogii eterne.
Bunici, parinti, copii,
nepoti si stranepoti
te-nvata in viata cum sa fii,
si vrednic sa te porti.
Incerci sa fii mereu model
de buna comportare.
Nu trece mult si esti model
de cum sa-ti ceri iertare.
Urmasii-ti spun ca ei vor fi
ce tu n-ai fost in stare.
Nu trece mult si-i vezi rosiind
de oarba-ncumetare.
Cind ceasul bate a apus,
Cu toti incetinim viteza.
Si de nu place ce am spus,
Mi se zburleste freza.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Welcome, Sorrha !
ReplyDeleteÎn primul rând, believe me, mi-ai făcut o enormă surpriză cu poezia asta. Nu ştiu dacă e prima (le ascunzi pe undeva? îmi pare rău că nu am cotrobăit pe unde trebuia!). Prima mea poezie era penibilă. Am pus-o totuşi într-un volum, doar aşa ca exerciţiu de descurajare a vanităţii. Dar a ta este mult mai bună.
Dacă tot m-ai provocat, eu am să-ţi trimit şi o analiză aşa, mai de cenaclu. Dar asta pe email.
Sucesssss !
Fratelos, lasa-ma cu analizele. De cind ma stiu mi-a fost frica de ac si siringa...Ia-ma si tu mai cu duhurile blindetii!
ReplyDelete