Mama

Flori albe de ciresi impodobesc chipul ei blind, senin, intotdeauna incoronat de zimbet. Ochii ei adinci si negri, parca vegheaza si acum peste tarimurile mult calcate de ea. Umerii ei, incovoiati de truda anilor, ma petrec in fiecare seara. Bratele -i neobosite in a face binele, parca vor sa ma mai alinte...E doar vis. Nu mai poate fi realitate. Chiar nu se ma poate!!! Pina acum, puteam face orice pentru ea... cu mare placere. Acum nu mai pot! E zadarnic, groaznic, insuportabil! De ce am lasat-o sa plece? Sau, de ce nu m-am dus sa o vad mai devreme? Intrebari, incarcate de sentimente de vina, vor apasa pentru multa vreme linistea mea.

Prima jumatate a vietii mele, a trecut mult prea repede ca sa ma fi oprit din iures si sa stau alaturi de ea, sa o intreb ce o doare, ce nevoi are, si daca totul e bine in viata ei. A doua jumatate, desi aparent am fost la foarte mare distanta de ea, totusi, am avut-o mereu linga mine: in bucatarie, in atelier, la plimbare, chiar si la cumparaturi. Miile de kilometri nu erau un obstacol in calea comunicarilor noastre. In fiecare an, toamna, odata cu pasarile calatore, isi incarca aripile cu leustean, frunze de vie din gradina noastra, ghebe, miere si nuci din nucul nostru si se imbarca la o lunga dar mult asteptata calatorie. Daca ar fi fost dupa ea,...cuibul ei ar fi fost aici cu cei dragi! Dar inima nu o lasa sa nu-si vada fragutele, capsunile, baiatul cel ramas in tara si,...mai mult ca toate, mormintul fratelui meu care trebuia ingrijit in fiecare primavara.

Asa a fost ea. An dupa an si clipa dupa clipa, a trait doar pentru altii. Anul acesta, a obosit inainte de vreme. Si-a strins cuminte aripile si a ramas la cuib. Un cuib intunecat si rece. Pina acum, imi placea gradinaritul, mirosul pamintului dupa ploaie si bucuria primei recolte sau gingasia bobocilor de tradafiri. Acum, totul sa transformat in ura cumplita. Pamintul este cel mai mare dusman al meu. Mi-a luat ce a fost mai scum pe lume: mama! Ce bogatie am avut! Ce dar divin mi-a fost dat sa am ca mama. Oriunde ma intorc, miroase a ea. Camera ei a ramas neatinsa, in perfecta ordine. Dar nu se mai intoarce. Stiu ca am dus-o intr-un loc din care nimeni nu mai vine inapoi...Ma lupt cu lacrimile si ramin batuta. O lupta care nu se va sfirsi...

Love means....nothing!

1'st set is done. Same score on the second...3'rd, unchanged an so on...And I start thinking of this:
"15-love/30-love/40-love/ and ...Do you mean that " love" is nothing? Yeah, but only in tennis.

I can score this year 32-23, and I am more than happy to say that love is a wonderful thing.
With pride and joy we mark the 32'nd set in our marriage and the 23'rd milestone in our emigrant status. All this years are market with diferent gemstones, all the colores in the univers. There is nothing that I will change or try to fix. God is always there when we need Him the most and all the challenges that we are facing are desapearing.
After so many years, I hope my husband knows that he is the best in my life. We don't have everythhing that we desire material-wise, but there is so much more to life than that. I wish that he knew I look up to him for ALL hi is - intelligent, handsome, capable, sexy, creative, generous, and kind.
I would like him to know every day that I love him with all my heart and would do anything it took to keep that love alive.

With this been sad, the game is not over, and the "love means nothing" only in tennis!

Amicul cel bun

Dupa citeva ore petrecute in sectia de E.R., Josh este transportat de asistenta de serviciu, intr-unul din saloanele de recuperare. Isi exprimase de la inceput dorinta de a nu fi singur in salon, dorinta care i s-a indeplinit fara probleme. Odata ajuns in camera, este asezat cu multa grija intr-un pat special in care avea sa fie pironit citeva luni de zile. Accidentul nedorit l-a lasat sa petreaca sase luni in ghips, intr-o pozitie din care putea sa vada tavanul sau podeau, la alegere, drept pentru care Josh se simtea binecuvintat. Patul lui se afla la perete, in timp ce colegul de camera, care era mai privelegiat, putea sa priveasca ore in sir pe fereastra si sa admire......
In fiecare dimineata, dupa micul dejun, Josh il intreba pe amicul de camera: "I-a spune-mi ce vezi afara?".... Amicul raspunde: "Astazi este o zi frumoasa, toata lumea se plimba pe alei,...."
Ziua urmatoare: "Ce se vede afara?"....I se raspunde: "Nu auzi? Avem aici un cuib de rindunele care ciripesc, se duc si vin dupa mincare, isi hranesc puisorii si ii invata sa zboare." "Frumos"...spune Josh.."Ce mi-as dori si eu sa pot vedea macar un rasarit de soare!"....
Zi dupa zi, aceeasi intrebare. Amicul nu oboseste sa-i descrie si sa-l inveseleasca cu privelistile minunate.
Povestea ar fi pe jumatate fericita daca s-ar opri aici. Dar, intr-o dimineata, amicul nu s-a mai putut scula in capul oaselor ca sa priveasca afara. Intii a crezut ca are o zi mai proasta. Nu a durat mult ca sa afle ca sanatatea lui s-a deteriorat mai repede decit se astepta.
In timpul noptii, aparatele care-l monitorizau, au dat de stire celor care erau de servici, ca ceva teribil se intimpla. Asistentii care-l adusesera pe Josh in camera, au venit ca sa-l ia pe amic si sa-l pregateasca pentru o alta faza a vietii lui.
Ramas singur in camera, cere sa fie mutat in patul de la geam. Mai avea de stat in camasa de ghips dar se bucura sa auda zgomotul masinilor, strigatele copiilor care se jucau in parcul din apropiere si pasarelele care aveau cuibul sub geamul lui.
Intr-una din zile, Josh o intreaba pe terapista care venise sa-i faca programul de recuperare: "Fii draguta! Spune-mi si mie, ce se vede astazi interesant afara?" Raspunsul veni foarte repede: "Afara? Unde! Pe geam?" ....."Da!'' Raspunde el. Asistenta ramine blocata. Fereastra lor era indreptata spre un zid rosu de caramida. Asta era tot peisajul ce se putea admira de la fereastra lor. Nestiind ce sa-i raspunda, ii aduce aminte ca in cel mult o saptamina va putea el singur sa stea in capul oaselor si sa priveasca afara.
Timpul trecu. Prima lui dorinta i s-a implinit. Spre marea lui dezamagire.....I s-au inrosit ochii de ceea ce vazu si de lacrimile care au inceput sa-i inunde ochii ofiliti de lumina neoanelor. Isi dadu seama ca amicul fusese orb. Si cu toate astea,a putut sa-i faca zilele de suferinta mai frumoase si mai scurte decit era posibil.
Este o imensa bucurie in a-i face fericiti pe ceilalti, in ciuda propriei existente.
Impartite cu altii, supararile se injumatatesc, in timp ce bucuriile se dubleaza...

Eva - luare

Am reusit sa-mi aprind paie in cap dupa ultima postare. Ma asteptam la o asa reactie din partea prietenelor mele.......Cum de am indraznit eu sa nu trag de balanta in favoarea femeii?... ..Uite asa, foarte bine, nu pot sa fiu deacord cu ce a facut Eva. And I will never be!

De cind mama m-a facut, am primit tot felul de sfaturi din partea ei. Unele sunau cam asa: "Sa nu maninci matraguna, ca este otravitoare. Sa nu maninci orice fructe de padure care nu le cunosti pentru ca pot fi otravitoare....Sa nu, sa nu, sa nu,."....Si lista continua...Recunosc cu rusine ca in multe din acele regului am calcat alaturi. Dar ca sa ma ating de matraguna, inca nu. Si nici nu sint curioasa. Cum de mama Eva nu a inteles? Ca sa nu mai spun ca putea sa manince din toti pomii ( sa fi fost zeci de mii de soiuri), si tot nu s-ar fi saturat zece vieti de om!

Dupa cum se vede, inca sunt suparata pe Eva. Si nu stiu cind imi va trece. Poate ca dupa ce o voi intilni si vom impartasi experientele noastre de viata, voi intelege toata drama aceasta.

Continui sa sustin ca femeii i s-a dat rolul cel mai important, si anume, de ea depinde educatia care o primeste pruncul si o transmite generatiei viitoare. So, cite mame ati vazut sa faca o facultate macar, pentru simplul motiv de a-si creste progenitura cit mai frumos? Majoritatea femeilor au cel putin o slujba, daca nu doua, pentru a avea o mobila mai ceva ca vecina, papuci si poseta de firma, ochelari de soare a la Paris Hilton, cel mai nou parfum ( chiar daca miroase a patrunjel imputit),........si pot lasa lista deschisa in asa fel ca fiecare sa-si foloseasca imaginatia. E cinstit sa scoli copilul la 5:30 dimineata ca sa-l lepezi la cresa, doar pentru a te duce sa cistigi o leafa de mizerie care sa-ti ajunga cit platesti ratele la tot felul de mofturi? Ca sa nu mai spun de saracele bunici care se trezesc cu o armata de nepoti!

Cum este evaluata femeia in ziua de azi? Cit respect i se acorda? De cele mai multe ori cel pe care-l merita. De unde respect daca ea singura nu se respecta?! Ca sa prezinte interes pentru sexul opus, femeia trebuie sa fie doctorita sau macar asistenta, deoarece leafa care o primeste este foarte ademenitoare. Cine a schimbat mentalitatea barbatilor? Tot femeia, din dorinta de cistiga intrecerea dintre sutele de partide care isi expuneau zestrea la Muntele Gaina.

La virsta de 17 ani, impreuna cu sora mea, aveam in grija 8 copilasi, intre 2-5 ani. Toti aveau parinti suspusi (doctori, actori, ingineri, profesori..). De atunci am ramas marcata de felul cum erau educati acei copii! Nici unul din parinti nu aveau timp de ei. Dimineata ii aduceau adormiti, seara, cum ajungeau acasa erau pregatiti de culcare. Cei mai frumosi ani din viata a unui copil, trec pe linga, fara a fi savurati atit de parinti cit si de micutul individ. Familia nu mai este familie. Se numeste "Familia moderna!" Iar mamele nu mai sint mame, ci doar fiinte care procreeaza de dragul de a avea urmasi.....Femeia, sotia, mama, cu studii superioare, este valuata dupa slujba care o detinea. In nici un caz, dupa educatia acordata pruncului.
Acum inteleg mai bine, de ce majoritatea mamelor
in virsta spun: "Daca as mai trai odata, ........." Pentru multe din femei si daca ar avea o suta de vieti, rezultatul recoltat in progenituri ar fi tot acelasi: NUL!
Daca am deranjat pe cineva, imi cer deja scuze si cer sa fiu iertata. Este doar umila mea parere pe care nu pot sa mi-o schimb asa usor. E cert ca familia moderna sufere din ce in ce mai mult. Dar din cauza excesului de mindrie, cu diploma, titrata, nimeni nu recunoaste. Fiecare isi roade unghiile in tacere si spera ca si la celalat sa-i moara macar capra. Incercati sa deschideti o discutie de acest gen cu prietenii dumneavoastra si veti fi surprinsi de felul in care veti fi priviti si chiar ironizati. Cei care sinteti de aceeasi parere cu mine, sa fiti convisi ca va sustin.
Pentru toate femeile din lume: Nu lasati sa fiti evaluate dupa contul bancar, zestrea de la tata sau biroul care il detineti in bildingul cel mai inalt din centrul orasului! Respectati-va si veti fi respectate. Am fost creeate ca sa fim puse la loc de cinste, coroana a familiei si al barbatului. Cine accepta alta postura, nu e de mirare ca se trezeste aruncata intr-un raft, prafuita, si uitata de lume!......"Ehe, asta e soarta femeilor!" (spun cele care deja au inchinat steagul si se cred egale cu barbatii), "Trebuie sa muncim si noi, ca altfel nu ne descurcam, doar cu un salar!" Good luck cu egalitatea. Sa va gasesc pe viitor mai optimiste si dispuse de a iesi din scoica!

Ladies First

Dupa o scurta vacanta , revin cu picioarele pe pamint. Recunosc ca nu rezist ca sa nu ma ridic pe virfuri si sa trag cu ochiul prin blogurile patronate de celebritati in psihologie si agricultura (daca acestea doua ramuri au ceva in comun!!!!!!!!!). Totusi, curajul acestor "specialisti" este de admirat, nu si de invidiat.

Cine a vizitat tarile din Midle East, a observat ca femeile merg cu vreo 3 metri in urma barbatilor. Cel putin asa era obiceiul in Kuwait inainte de Golf War. Mai recent, am inteles ca femeile merg cu vreo trei metri inaintea barbatilor. Ceva fenomenal s-a intimplat acolo. Cum de au reusit ele sa intoarca rolurile? Raspunsul este foarte simplu: "Land mines!"

Cred ca nu se supara nimeni daca facem glume pe subiectul acesta sensibil. In ce ma priveste pe mine, nu suport titlu de "egalitate" cu barbatii. Ma multumesc cu titlul de "coroana" care mi-a fost atribuit la creatiune. Si fac tot posibilul sa nu fiu o coroana cu spini, ci una din flori de orhidea, sa fiu purtata cu placere in orice faza a vietii. Ideea de egalitate intre sexe este ideea diavolului. Din gradina dinspre Est si pina in prezent, muierile se caznesc sa fie egale cu barbatii. Ele au stirnit toate razboaiele lumii, au umplut lumea de copii doriti si nedoriti ca sa aiba cit mai multe brate de munca pe tarla. Mai mult pamint, mai multa avere ca vecina. Mai multi robi de razboi, mai multe oase de rupt. Saracele fiinte!(femeile) Nici macar nu si-au dat seama ca au fost manipulate tot de barbati pentru a cere drepturi egale. Asa se face ca au dobindit si ele, dragutele, dreptul la vot (in favoarea presedintilor sau imparatilor care 99% din ei sint barbati). Mai mult de atit, au si ele dreptul la MUNCA (mai multe taxe care le colecteaza cei din capul statului).

Nu stiu daca a-ti observat, dar femeia a vrut intotdeauna mai mult. Nu a fost multumita cu rolul pe care i-a fost atribuit de Creatorul.

Asa se face ca, toate femeile acum au "job". Pleaca si vin de la servici. Saracutele furnicute! Si ce ar mai fi daca ar lucra in acelasi office cu masculul lor! Eh, uite asa, dupa opt ore in care cei doi straini share acelasi birou, de ce nu ar deveni si conciliatorul unul altuia? Daca ma gindesc bine, majoritatea cuplurilor petrec mai mult timp cu persoane de sex opus decit cu partenerul lor. Ce sa-i faci! Asa e serveciul. Daca trebuie, mai pleaca si intr-o deplasare cu colega. Ce sa le faci! Acum au si ei drepturi egale. Si daca nu au, are cine se zbate pentru aceste drepturi. Stau muierile la rind sa-si semneze sentinta.
Va imaginati cum ar fi fost pe planeta noastra daca mama mare nu ar fi avut ochii mai mari ca gura si s-ar fi multumit cu toti ceilalti pomi din gradina? Awesome! This is the word. Cum ar fi daca numai barbatii ar pleca la servici si nici una dintre sotiile alese si preacinstite nu ar mai suspina la gindul ca Vasile al ei este plecat iar cu Vergina? Poate ca acest subiect merita mai multa atentie. Voi reveni. Pe curind. Pina atunci, le doresc multa agitatie spiritelor care se fitiie prin bloguri.

Viata nu este un VCR!

Ronnie se prezinta la medic pentru vizita medicala. Dupa a scurta asteptare, medicul se intoarce cu rezultatul: "Cancer de limfa!"

In secundele urmatoare, o liniste funerala se asternu in cabinet. Medicul il intreaba pe Ronnie daca are ceva de intrebat. Sint sigura ca Ronnie nu a auzit nimic. El era inca socat de diagnostic. Nu putea inca sa asimileze ultima informatie. Se afla intr-o lume de denial si descurajare. Tot ce se petrecuse in viata lui pina in acel moment, dintr-o data au fost proiectate undeva in istorie. Stomacul ii atirna undeva intr-un hau si golul care ii luase locul, era umplut cu un carbune aprins care ardea necrutator. V-a trebui sa-si anunte familia. Cum? Ce cuvinte sa aleaga? Isi si imagina sfaturile imposibile care le va primi de la toti prietenii, insotite de banala fraza: "Ma voi ruga pentru tine!" Aha! Usor de spus, nici nu costa nimic. Doar ceva timp. Dar pentru el care abia implinise 28 de ani, orice lozinca era de prisos.

Dupa citeva saptamini, isi ia inima in dinti si apeleaza la pastorul lui ca sa se roage impreuna cu el. El personal nu credea in puterea rugaciunii, insa aflase ca asa face toata lumea. Au trecut aproape doi ani, timp in care tratamentul si rugaciunile nu aveau niciun efect. Ronnie ajunse din nou in spital, dar de data aceasta pentru timp nedeterminat. Din nou apeleaza la pastor sa vina la el, sa se roage pentru el si sa ii asculte ultimele dorinte. Intre timp isi facuse bilantul vietii lui. Se impacase cu toti cei cu care avusese vre-un meci si avea inima linistita. In timp ce pastorul se asezase pe genunchi sa se roage la marginea patului, Ronnie ii spune:" Stii, viata nu este un VCR. Nu poti sa dai mai departe secventele neplacute ale vietii. Trebuie sa o traiesti secventa cu secventa. Si in fiecare clip, Dumnezeu este prezent!" El era acum convins ca Dumnezeu se afla si in aceasta secventa.
Multi dintre noi am vrea sa derulam secventele mai putin placute prin care trecem. Dar daca realizam ca nimic nu se petrece in viata noastra fara prezenta Lui in prim plan, orice umblare prin "valea umbrei mortii" o vom trece cu succes.

Committed

Cineva odata a spus:"Marriage is a friendship reconized by the police". Aceasta fraza ascunde foarte mult adevar. De regula, bineinteles, aproape toate divorturile sint o experienta trista,neplacuta. Unele se termina cu sinucidere sau crima, altele printr-o nesfarsita perindare a copiilor de la un partener la celalat, pina cind micutii se fac mari si aleg pe care din cei doi nefericiti sa-i mai viziteze. Poate ca intre timp fiecare si-a "refacut" viata asa ca nici pruncii nu au chef sa le mai calce pragul.
O buna clienta de-a mea, a trecut prin acest ordeal,fara ca sa fi primit mai intii vre-un semnal de alarma. Descurajata, aproape mai mult de moarte decit de cei dragi, dupa divort, face o juruinta care mai tirziu ii aduce mult chin sufletesc. Se hotaraste fata de Dumnezeu ca niciodata nu va mai incheia contract de casatorie asa cum toata lumea o face la starea civila, cu acte si hirtii care mai tirziu, cine stie, v-or fi iarasi desfacute prin divort. Asa se face ca primul ei partener care l-a avut dupa divort a inteles-o si nu a avut nici o problema cu dorinta ei. Nu si-au facut nici un act impreuna. Au hotarit sa aiba conturi de banca diferite, proprietati, masini, case,etc.... Totul a mers extraordinar de bine si asupra relatiei lor, domnea o liniste si o pace absoluta. Dupa mai bine de patru ani de convietuire, a aparut o problema la inceput minora. Cu taote ca Nina si sotul ei Felipe aveau atitea binecuvintari si asemanari impreuna, totusi o problema ii deosebea foarte mult. Filipe era de origine Braziliana, cu cetatenie Australiana. Nina s-a nascut in sudul Georgiei, in Statele Unite. La inceput, indragostitii nu si-au pus nici o problema. Dar, a venit vremea cind Felipe a trebuit sa paraseasca Statele Unite, nu de buna voie ci fortat de autoritati. Un proverb din batrini spune ca:Pasarea si pestele pot cu siguranta sa se indragosteasca, dar unde vor trai? Solutia a venit tot la fel de repede. Nina era o pasare care putea innota iar Felipe, un peste care putea zbura. In urmatorii doi ani, viata lor s-a desfasurat mai mult calatorind, zburind intre celelate continente, admirind multe apusuri de soare impreuna. Dar faptul ca erau straini si fara tara, ii consuma zilnic. Dupa multe interventii, Felipe obtinu o viza de 90 de zile pentru America. Aceasta a fost privita de amindoi ca un vis, ca o frintura de paradis pentru relatia lor. Sosit la aeroport, Felipe este oprit la oficiul Homeland Security, interogat pentru mai mult de sase ore si primeste verdictul: Doua saptamini de custody si refuzul de a intra in tara. Foarte devastator pentru Nina. Atunci, in acele momente, si-a dat seama ca juruinta ei de a nu se mai casatori cu nimeni prin starea civila, a devenit un blestem. Problema ar fi putut fi rezolvata foarte simplu. Prin casatorie, iubitul ei putea sa locuiasca impreuna cu ea in States fara nici o problema. Dar era una,destul de mare. Isi jurasera prietenie pe viata, fara niciun fel de contracte facute la stat sau avocati... Ofiterul de la emigrari le-a ingaduit citeva minute inainte ca Felipe sa fie retinut in vederea deportarii. Cu lacrimi in ochi,el ii multumeste pentru timpul petrecut impreuna, timp care afost the best in his life."No matter what happens now,no matter what you decide to do next, just know that you've given me the most joyful years I've ever known and I will never forget you."
Chinuita de propria-i constiinta, hotarirea ei a fost sa se desparta in cel mai frumos stil posibil. Exista oare asa ceva? Nu cred in hirtii si nici in martori omenesti. Aici sint de partea ei. Totusi durerea si chinul ei sufletesc era prea mare. Intr-o fractiune de secunda, Nina a uitat de hotarirea ei. Cu fata plina de siroaiie de lacrimi,tremurind din toate articulatiile, s-a apropiat de urechea lui si i-a spus:"I love you so much, I will even marry you."
Dupa aceasta secventa, mult indragitul ofiter from Homeland Security, i-a separat, i-a pus catusele lui Felipe si l-a condus spre arest pina in ziua deportarii.
A trebuit sa mai treaca aproximativ trei ani ca el sa poata veni din nou in Statele Unite. Acum avea alt statut, cel de sot, casatoriti legal. Cu aceasta ocazie, Nina a facut alta juruinta:"Till death do as apart!"

The veil

Anny a fost una din bunele mele colege de liceu. Frumusetea si finetea ei distinsa nu poate fi uitata usor. Nu cred ca a existat vreun coleg care sa nu spere la macar o partida de dans sau vizionarea unui film impreuna cu ea. Toti baietii intorceau capul dupa ea si li se faceau ochii cit cepele conducind-o cu privirea. Era "beton",nu altceva. Furorile facute de ea erau auzite pina si la celelalte licee. Avea charm si noblete asa cum orice baiat isi dorea. Invata bine, chiar foarte bine si intentia ei era ca sa intre cu orice chip la medicina. Si a reusit din prima, cu nota maxima si cu bursa foarte buna. Pina in anul intii de facultate nu a avut nici un prieten intim. Nu avea timp. Singura ei preocupare a fost scoala. Ironia soartei a facut ca sa se cunoasca cu un coleg de facultate, brunetel, bine legat si bine asezat din punct de vedere material. Cine isi permitea sa aiba masina sau apartament in timp ce era student in anii '70...?
Colegul interesat era arab. Si nu orice fel de arab ci unul cu bani multi si parinti cu situatie sociala foarte buna. Nu a trebuit sa faca mult efort ca sa o cucereasca pe Anny. Cu doua perechi de Jordache, ceva ciocolata si alune de la shop, deal-ul a fost semnat. Anny s-a indragostit pina peste urechi si in cel mult doua luni a avut loc si nunta. Ca in orice familie la vremea aceea, la un an dupa nunta a venit si mostenitorul. O fetita brunetica cu ochii albastri, exact dupa tiparul mamei,nas cirn si gropite in obrajori. Un copilas atit de indragit de bunici si restul familiei cum putin mai vazusem pina atunci. Pruncul meu era cam de aceeasi virsta cu al ei. Recunosc ca ma uitam cu putina invidie la micuta Nelya si imi ziceam in sinea mea: "daca nu am si eu o fetita cu ochi albastri, macar brunetica si cirna sa fie ca restul se poate aranja mai tirziu". Nu m-am gindit si la posibilitatea de a avea o fetita blonda cu ochi albastri. Cum s-a si intimplat dupa aproape 6 ani.
De ceea ce s-a intimplat dupa anul '87, nu am prea multe amanunte. La vremea aceea nu se putea vorbi prea mult de ceea ce doreai sa faci. Trebuia sa fii foarte atent cine iti sint prietenii apropiati si in cine poti avea incredere. Din motive binecuvintate,eu am parasit tara impreuna cu familia mea. Timp de cinci ani nu am stiut nimic de Anny. Am banuit ca este la fel de fericita si ca a reusit sa termine specialitatea in chirurgie dentara. Spre marea mea surpriza am aflat ca inainte de sfirsitul anului '89, sotul ei a luat-o intr-o vizita in tara lui si nu s-au mai intors. Am sperat ca totul este bine si ca se bucura de aceeasi viata fericita de familie pe care o avea in tara ei. Ce s-a intimplat mai tirziu, imi este aproape imposibil sa macerez in mintea mea. Cum e posibil ca o persoana atit de culta cum era Jamal, cu doua facultati, sa isi trateze sotia si fetita nu mai mult decit ca pe o sclava cu pruncul ei? Anny a devenit sotia numarul 7, nu avea voie sa lucreze, trebuia sa umble in totalitate acoperita, doar ochii putea sa-i tina dezveliti.. Fetita la fel, acelasi tratament, impartea camera de joaca impreuna cu cei 12 frati si surori pe care ii dobindise de la celelalte 6 mamici. Mai departe , povestea vietii ei este identica cu cea din filmul "Not without my daughter!" Pentru cine nu l-a vazut, il recomand cu toata inima. E o poveste care iti sfisie inima dar care in acelasi timp te face sa pretuiesti tot mai mult daca te bucuri de o relatie normala si ai o viata de familie fericita. Prietena mea si fetita ei au reusit sa fuga din tara solui ei. Cineva le-a ajutat sa se stabileasca in vestul Europei. Pentru urmatorii 12 ani, au locuit in podul unei case in care erau in siguranta. Anny nu putea iesi nicaieri. Daca ar fi fost recunoscuta isi risca viata. Pe micuta Nelya care acum avea aproape 19 ani, tatal ei nu o mai putea cunoaste, asa ca ea era singura care putea munci ca sa se intretina pe ea si pe mama ei. Noaptea facea servici iar ziua statea ascunsa impreuna cu mama ei.
Au trecut anii si odata cu ei ceva din trista amintire s-a mai sters. Anny s-a recasatorit, Nelya a terminat facultatea si este medic in Europa de vest iar Jamal se pare ca a obosit sa le mai caute. Povestea vietii lor are un sfirsit fericit dar cite alte vieti sint supuse la acelasi tratament si nimeni nu poate sa faca nimic pentru ele! Acum doi ani ne-am intilnit, am povestit, am ris si am plins amindoua. Ne-a facut foarte bine. Cine a trait departe de tara si de prieteni stie ce inseamna o reuniune de felul acesta. Chiar daca vietile noastre nu se aseamana absolut, totusi am inteles durerea ei cumplita de a nu avea posibilitatea sa vada pe nimeni din cei cunoscuti pentru aproape 20 de ani. Acum Anny studiaza avocatura si spera sa poata lucra pentru familiile care trec prin aceeasi situatie ca a ei. Ce m-a impresionat la ea este ca in timpul cit a trait impreuna cu celelate sotii, nu a avut sentimente de gelozie sau ura impotriva lor. Le-a considerat si pe ele ca fiind victimele aceluiasi tip de viata si chiar s-a imprietenit cu ele. Asta a fost si unul din motivele pentru care a reusit sa plece. Nici una din consoarte nu au banuit ce are de gind sa faca. Ma bucur pentru ea si ii urez mult succez pentru restul vietii. Merita sa traiasca frumos si sa se bucure impreuna cu noua ei familie.

Dots...

I wanted to marry Bonnie. That part was easy. However, after many years which I actually run over, I realized that love deserved attention and appreciation, so I decided to slow down and take one day at a time. This is a sweet refrain that I will sing till the end of my life. Not only that, but the thing that I love the most is that every day is like a honeymoon day. Isn't that nice? If it were possible, I would soak into the deep waters of love so that my pastures will always be green and blooming. Nothing could ever break the knot if religiously watched by a hot loving heart.
It is true that "behind every great man is a great woman" (that includes a mother, a wife, or an older sister). If I take my role seriously, this will keep me busy; not only that, but I will experience new fields, never touched or dreamed about before.