Thursday, January 13, 2011

La steaua care a apus...

La steaua care a apus
e-o cale asa de scurta,
doar un crimpei si ei s-au dus
in bezna rece, crunta.

In urma lor un fir frumos
se plimba printre stele.
Sunt amitiri ce m-au intors
cu gindul catre ele.

Din leagan am pornit cu toti
si-n el mereu se cerne
si ieri, si azi, nepoti dupa nepoti,
genealogii eterne.

Bunici, parinti, copii,
nepoti si stranepoti
te-nvata in viata cum sa fii,
si vrednic sa te porti.

Incerci sa fii mereu model
de buna comportare.
Nu trece mult si esti model
de cum sa-ti ceri iertare.

Urmasii-ti spun ca ei vor fi
ce tu n-ai fost in stare.
Nu trece mult si-i vezi rosiind
de oarba-ncumetare.

Cind ceasul bate a apus,
Cu toti incetinim viteza.
Si de nu place ce am spus,
Mi se zburleste freza.

Sunday, January 2, 2011

Sorcoveala


Dupa datina veche, toti oamenii trebuie sorcoviti la sfirsitul anului. De ce nu la inceputul lui? Pina sa gasesc raspunsul, sa continui cu sorcovitul ca sa nu-i pierd firul.

Am intilnit multi oameni buni anul care a trecut. Sa le dea Cel de sus,
Numai bine,

Cum li se cuvine!
Ce ma fac cu cele rele

O groaza de lichele,

Puse'n cale ca niste momele?!

Sa se duca pe pustie,

Ca se umfla de mindrie

Asternuta pe hirtie!

....................................

Restul de sorcoveala o las pe seama curiosilor, de negasit si de banuit. Face bine la fiere celor care au imaginatia plina de naluci.

Cei cu inima de floare

Sa aveti cu toti onoare

Cite raze sunt sub soare!

Casa sa va fie casa

Inima la tot voioasa

De cei rai sa nu va pasa!


Anul asternat la picoarele noastre, va fi calcat si framintat de noi in fiecare zi cu probleme,bucurii, vesti bune si bintuieli de rau. Sa pastram numai ce ne face bine. Dar binele sa nu-l pastram numai pentru noi. Impartit cu altii va spori si nu ne va lipsi niciodata. La Multi Ani!

Wednesday, September 1, 2010

Mama

Flori albe de ciresi impodobesc chipul ei blind, senin, intotdeauna incoronat de zimbet. Ochii ei adinci si negri, parca vegheaza si acum peste tarimurile mult calcate de ea. Umerii ei, incovoiati de truda anilor, ma petrec in fiecare seara. Bratele -i neobosite in a face binele, parca vor sa ma mai alinte...E doar vis. Nu mai poate fi realitate. Chiar nu se ma poate!!! Pina acum, puteam face orice pentru ea... cu mare placere. Acum nu mai pot! E zadarnic, groaznic, insuportabil! De ce am lasat-o sa plece? Sau, de ce nu m-am dus sa o vad mai devreme? Intrebari, incarcate de sentimente de vina, vor apasa pentru multa vreme linistea mea.

Prima jumatate a vietii mele, a trecut mult prea repede ca sa ma fi oprit din iures si sa stau alaturi de ea, sa o intreb ce o doare, ce nevoi are, si daca totul e bine in viata ei. A doua jumatate, desi aparent am fost la foarte mare distanta de ea, totusi, am avut-o mereu linga mine: in bucatarie, in atelier, la plimbare, chiar si la cumparaturi. Miile de kilometri nu erau un obstacol in calea comunicarilor noastre. In fiecare an, toamna, odata cu pasarile calatore, isi incarca aripile cu leustean, frunze de vie din gradina noastra, ghebe, miere si nuci din nucul nostru si se imbarca la o lunga dar mult asteptata calatorie. Daca ar fi fost dupa ea,...cuibul ei ar fi fost aici cu cei dragi! Dar inima nu o lasa sa nu-si vada fragutele, capsunile, baiatul cel ramas in tara si,...mai mult ca toate, mormintul fratelui meu care trebuia ingrijit in fiecare primavara.

Asa a fost ea. An dupa an si clipa dupa clipa, a trait doar pentru altii. Anul acesta, a obosit inainte de vreme. Si-a strins cuminte aripile si a ramas la cuib. Un cuib intunecat si rece. Pina acum, imi placea gradinaritul, mirosul pamintului dupa ploaie si bucuria primei recolte sau gingasia bobocilor de tradafiri. Acum, totul sa transformat in ura cumplita. Pamintul este cel mai mare dusman al meu. Mi-a luat ce a fost mai scum pe lume: mama! Ce bogatie am avut! Ce dar divin mi-a fost dat sa am ca mama. Oriunde ma intorc, miroase a ea. Camera ei a ramas neatinsa, in perfecta ordine. Dar nu se mai intoarce. Stiu ca am dus-o intr-un loc din care nimeni nu mai vine inapoi...Ma lupt cu lacrimile si ramin batuta. O lupta care nu se va sfirsi...

Sunday, August 8, 2010

Love means....nothing!


1'st set is done. Same score on the second...3'rd, unchanged an so on...And I start thinking of this:
"15-love/30-love/40-love/ and ...Do you mean that " love" is nothing? Yeah, but only in tennis.

I can score this year 32-23, and I am more than happy to say that love is a wonderful thing.
With pride and joy we mark the 32'nd set in our marriage and the 23'rd milestone in our emigrant status. All this years are market with diferent gemstones, all the colores in the univers. There is nothing that I will change or try to fix. God is always there when we need Him the most and all the challenges that we are facing are desapearing.
After so many years, I hope my husband knows that he is the best in my life. We don't have everythhing that we desire material-wise, but there is so much more to life than that. I wish that he knew I look up to him for ALL hi is - intelligent, handsome, capable, sexy, creative, generous, and kind.
I would like him to know every day that I love him with all my heart and would do anything it took to keep that love alive.

With this been sad, the game is not over, and the "love means nothing" only in tennis!

Sunday, March 28, 2010

Amicul cel bun

Dupa citeva ore petrecute in sectia de E.R., Josh este transportat de asistenta de serviciu, intr-unul din saloanele de recuperare. Isi exprimase de la inceput dorinta de a nu fi singur in salon, dorinta care i s-a indeplinit fara probleme. Odata ajuns in camera, este asezat cu multa grija intr-un pat special in care avea sa fie pironit citeva luni de zile. Accidentul nedorit l-a lasat sa petreaca sase luni in ghips, intr-o pozitie din care putea sa vada tavanul sau podeau, la alegere, drept pentru care Josh se simtea binecuvintat. Patul lui se afla la perete, in timp ce colegul de camera, care era mai privelegiat, putea sa priveasca ore in sir pe fereastra si sa admire......
In fiecare dimineata, dupa micul dejun, Josh il intreba pe amicul de camera: "I-a spune-mi ce vezi afara?".... Amicul raspunde: "Astazi este o zi frumoasa, toata lumea se plimba pe alei,...."
Ziua urmatoare: "Ce se vede afara?"....I se raspunde: "Nu auzi? Avem aici un cuib de rindunele care ciripesc, se duc si vin dupa mincare, isi hranesc puisorii si ii invata sa zboare." "Frumos"...spune Josh.."Ce mi-as dori si eu sa pot vedea macar un rasarit de soare!"....
Zi dupa zi, aceeasi intrebare. Amicul nu oboseste sa-i descrie si sa-l inveseleasca cu privelistile minunate.
Povestea ar fi pe jumatate fericita daca s-ar opri aici. Dar, intr-o dimineata, amicul nu s-a mai putut scula in capul oaselor ca sa priveasca afara. Intii a crezut ca are o zi mai proasta. Nu a durat mult ca sa afle ca sanatatea lui s-a deteriorat mai repede decit se astepta.
In timpul noptii, aparatele care-l monitorizau, au dat de stire celor care erau de servici, ca ceva teribil se intimpla. Asistentii care-l adusesera pe Josh in camera, au venit ca sa-l ia pe amic si sa-l pregateasca pentru o alta faza a vietii lui.
Ramas singur in camera, cere sa fie mutat in patul de la geam. Mai avea de stat in camasa de ghips dar se bucura sa auda zgomotul masinilor, strigatele copiilor care se jucau in parcul din apropiere si pasarelele care aveau cuibul sub geamul lui.
Intr-una din zile, Josh o intreaba pe terapista care venise sa-i faca programul de recuperare: "Fii draguta! Spune-mi si mie, ce se vede astazi interesant afara?" Raspunsul veni foarte repede: "Afara? Unde! Pe geam?" ....."Da!'' Raspunde el. Asistenta ramine blocata. Fereastra lor era indreptata spre un zid rosu de caramida. Asta era tot peisajul ce se putea admira de la fereastra lor. Nestiind ce sa-i raspunda, ii aduce aminte ca in cel mult o saptamina va putea el singur sa stea in capul oaselor si sa priveasca afara.
Timpul trecu. Prima lui dorinta i s-a implinit. Spre marea lui dezamagire.....I s-au inrosit ochii de ceea ce vazu si de lacrimile care au inceput sa-i inunde ochii ofiliti de lumina neoanelor. Isi dadu seama ca amicul fusese orb. Si cu toate astea,a putut sa-i faca zilele de suferinta mai frumoase si mai scurte decit era posibil.
Este o imensa bucurie in a-i face fericiti pe ceilalti, in ciuda propriei existente.
Impartite cu altii, supararile se injumatatesc, in timp ce bucuriile se dubleaza...

Friday, March 19, 2010

Eva - luare


Am reusit sa-mi aprind paie in cap dupa ultima postare. Ma asteptam la o asa reactie din partea prietenelor mele.......Cum de am indraznit eu sa nu trag de balanta in favoarea femeii?... ..Uite asa, foarte bine, nu pot sa fiu deacord cu ce a facut Eva. And I will never be!

De cind mama m-a facut, am primit tot felul de sfaturi din partea ei. Unele sunau cam asa: "Sa nu maninci matraguna, ca este otravitoare. Sa nu maninci orice fructe de padure care nu le cunosti pentru ca pot fi otravitoare....Sa nu, sa nu, sa nu,."....Si lista continua...Recunosc cu rusine ca in multe din acele regului am calcat alaturi. Dar ca sa ma ating de matraguna, inca nu. Si nici nu sint curioasa. Cum de mama Eva nu a inteles? Ca sa nu mai spun ca putea sa manince din toti pomii ( sa fi fost zeci de mii de soiuri), si tot nu s-ar fi saturat zece vieti de om!

Dupa cum se vede, inca sunt suparata pe Eva. Si nu stiu cind imi va trece. Poate ca dupa ce o voi intilni si vom impartasi experientele noastre de viata, voi intelege toata drama aceasta.

Continui sa sustin ca femeii i s-a dat rolul cel mai important, si anume, de ea depinde educatia care o primeste pruncul si o transmite generatiei viitoare. So, cite mame ati vazut sa faca o facultate macar, pentru simplul motiv de a-si creste progenitura cit mai frumos? Majoritatea femeilor au cel putin o slujba, daca nu doua, pentru a avea o mobila mai ceva ca vecina, papuci si poseta de firma, ochelari de soare a la Paris Hilton, cel mai nou parfum ( chiar daca miroase a patrunjel imputit),........si pot lasa lista deschisa in asa fel ca fiecare sa-si foloseasca imaginatia. E cinstit sa scoli copilul la 5:30 dimineata ca sa-l lepezi la cresa, doar pentru a te duce sa cistigi o leafa de mizerie care sa-ti ajunga cit platesti ratele la tot felul de mofturi? Ca sa nu mai spun de saracele bunici care se trezesc cu o armata de nepoti!

Cum este evaluata femeia in ziua de azi? Cit respect i se acorda? De cele mai multe ori cel pe care-l merita. De unde respect daca ea singura nu se respecta?! Ca sa prezinte interes pentru sexul opus, femeia trebuie sa fie doctorita sau macar asistenta, deoarece leafa care o primeste este foarte ademenitoare. Cine a schimbat mentalitatea barbatilor? Tot femeia, din dorinta de cistiga intrecerea dintre sutele de partide care isi expuneau zestrea la Muntele Gaina.

La virsta de 17 ani, impreuna cu sora mea, aveam in grija 8 copilasi, intre 2-5 ani. Toti aveau parinti suspusi (doctori, actori, ingineri, profesori..). De atunci am ramas marcata de felul cum erau educati acei copii! Nici unul din parinti nu aveau timp de ei. Dimineata ii aduceau adormiti, seara, cum ajungeau acasa erau pregatiti de culcare. Cei mai frumosi ani din viata a unui copil, trec pe linga, fara a fi savurati atit de parinti cit si de micutul individ. Familia nu mai este familie. Se numeste "Familia moderna!" Iar mamele nu mai sint mame, ci doar fiinte care procreeaza de dragul de a avea urmasi.....Femeia, sotia, mama, cu studii superioare, este valuata dupa slujba care o detinea. In nici un caz, dupa educatia acordata pruncului.
Acum inteleg mai bine, de ce majoritatea mamelor
in virsta spun: "Daca as mai trai odata, ........." Pentru multe din femei si daca ar avea o suta de vieti, rezultatul recoltat in progenituri ar fi tot acelasi: NUL!
Daca am deranjat pe cineva, imi cer deja scuze si cer sa fiu iertata. Este doar umila mea parere pe care nu pot sa mi-o schimb asa usor. E cert ca familia moderna sufere din ce in ce mai mult. Dar din cauza excesului de mindrie, cu diploma, titrata, nimeni nu recunoaste. Fiecare isi roade unghiile in tacere si spera ca si la celalat sa-i moara macar capra. Incercati sa deschideti o discutie de acest gen cu prietenii dumneavoastra si veti fi surprinsi de felul in care veti fi priviti si chiar ironizati. Cei care sinteti de aceeasi parere cu mine, sa fiti convisi ca va sustin.
Pentru toate femeile din lume: Nu lasati sa fiti evaluate dupa contul bancar, zestrea de la tata sau biroul care il detineti in bildingul cel mai inalt din centrul orasului! Respectati-va si veti fi respectate. Am fost creeate ca sa fim puse la loc de cinste, coroana a familiei si al barbatului. Cine accepta alta postura, nu e de mirare ca se trezeste aruncata intr-un raft, prafuita, si uitata de lume!......"Ehe, asta e soarta femeilor!" (spun cele care deja au inchinat steagul si se cred egale cu barbatii), "Trebuie sa muncim si noi, ca altfel nu ne descurcam, doar cu un salar!" Good luck cu egalitatea. Sa va gasesc pe viitor mai optimiste si dispuse de a iesi din scoica!

Thursday, March 11, 2010

Ladies First

Dupa o scurta vacanta , revin cu picioarele pe pamint. Recunosc ca nu rezist ca sa nu ma ridic pe virfuri si sa trag cu ochiul prin blogurile patronate de celebritati in psihologie si agricultura (daca acestea doua ramuri au ceva in comun!!!!!!!!!). Totusi, curajul acestor "specialisti" este de admirat, nu si de invidiat.

Cine a vizitat tarile din Midle East, a observat ca femeile merg cu vreo 3 metri in urma barbatilor. Cel putin asa era obiceiul in Kuwait inainte de Golf War. Mai recent, am inteles ca femeile merg cu vreo trei metri inaintea barbatilor. Ceva fenomenal s-a intimplat acolo. Cum de au reusit ele sa intoarca rolurile? Raspunsul este foarte simplu: "Land mines!"

Cred ca nu se supara nimeni daca facem glume pe subiectul acesta sensibil. In ce ma priveste pe mine, nu suport titlu de "egalitate" cu barbatii. Ma multumesc cu titlul de "coroana" care mi-a fost atribuit la creatiune. Si fac tot posibilul sa nu fiu o coroana cu spini, ci una din flori de orhidea, sa fiu purtata cu placere in orice faza a vietii. Ideea de egalitate intre sexe este ideea diavolului. Din gradina dinspre Est si pina in prezent, muierile se caznesc sa fie egale cu barbatii. Ele au stirnit toate razboaiele lumii, au umplut lumea de copii doriti si nedoriti ca sa aiba cit mai multe brate de munca pe tarla. Mai mult pamint, mai multa avere ca vecina. Mai multi robi de razboi, mai multe oase de rupt. Saracele fiinte!(femeile) Nici macar nu si-au dat seama ca au fost manipulate tot de barbati pentru a cere drepturi egale. Asa se face ca au dobindit si ele, dragutele, dreptul la vot (in favoarea presedintilor sau imparatilor care 99% din ei sint barbati). Mai mult de atit, au si ele dreptul la MUNCA (mai multe taxe care le colecteaza cei din capul statului).

Nu stiu daca a-ti observat, dar femeia a vrut intotdeauna mai mult. Nu a fost multumita cu rolul pe care i-a fost atribuit de Creatorul.

Asa se face ca, toate femeile acum au "job". Pleaca si vin de la servici. Saracutele furnicute! Si ce ar mai fi daca ar lucra in acelasi office cu masculul lor! Eh, uite asa, dupa opt ore in care cei doi straini share acelasi birou, de ce nu ar deveni si conciliatorul unul altuia? Daca ma gindesc bine, majoritatea cuplurilor petrec mai mult timp cu persoane de sex opus decit cu partenerul lor. Ce sa-i faci! Asa e serveciul. Daca trebuie, mai pleaca si intr-o deplasare cu colega. Ce sa le faci! Acum au si ei drepturi egale. Si daca nu au, are cine se zbate pentru aceste drepturi. Stau muierile la rind sa-si semneze sentinta.
Va imaginati cum ar fi fost pe planeta noastra daca mama mare nu ar fi avut ochii mai mari ca gura si s-ar fi multumit cu toti ceilalti pomi din gradina? Awesome! This is the word. Cum ar fi daca numai barbatii ar pleca la servici si nici una dintre sotiile alese si preacinstite nu ar mai suspina la gindul ca Vasile al ei este plecat iar cu Vergina? Poate ca acest subiect merita mai multa atentie. Voi reveni. Pe curind. Pina atunci, le doresc multa agitatie spiritelor care se fitiie prin bloguri.